Ancelotti a spus "PAS", Klopp este asteptat joi la Liverpool. Primii 2 oameni pe care ii ia dupa ce semneaza contractul

Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 07 Octombrie 2015, 11:32
Data actualizarii: Miercuri 07 Octombrie 2015, 11:39

In acest sezon, Liverpool ocupa locul 10 in Premier League, dupa opt etape.

Jurgen Klopp este asteptat joi pe Anfield pentru a prelua echipa engleza de fotbal Liverpool, care a ramas fara antrenor dupa despartirea de Brendan Rogers, dupa ce celalalt potential candidat, Carlo Ancelotti, a precizat ca nu va prelua nicio echipa in acest sezon.

Conform presei engleze, Klopp este in discutii avansate cu presedintele ''cormoranilor'', Mike Gordon, si cu directorul executiv Ian Ayre, iar sosirea sa in Anglia pentru definitivarea ultimelor detalii este iminenta.

Carlo Ancelotti, un alt mare antrenor evocat de presa engleza, a iesit din cursa dupa ce a precizat ca va reveni in activitate abia din sezonul viitor: ''Vreau sa-mi continui pauza, dar din sezonul viitor voi fi pregatit. Voi reveni pentru ca aceasta munca este pasiunea mea''. Ancelotti s-a despartit de Real Madrid in aceasta vara si a anuntat ca timp de un an nu va mai antrena alta echipa.

Klopp, de doua ori campion al Bundesligii cu Borussia Dortmund si finalist al Ligii Campionilor in 2013, nu a facut un secret ca isi doreste sa antreneze in Anglia. El a parasit-o pe Borussia Dortmund la finele sezonului 2014/2015, când echipa s-a clasat pe locul 7.

Conform presei engleze, Klopp a cerut ca din staff-ul sau tehnic sa faca parte fostii sai secunzi Zeljko Buvac si Peter Krawietz.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!